FIRST DRAFT Workshop de arta fotografica

FIRST DRAFT

WORKSHOP DE ARTA FOTOGRAFICA

7 iulie – 3 august 2008


Workshop organizat de DRAFT ONE si sustinut de Michele Bressan & Bogdan Girbovan, cu participarea lui Nicu Ilfoveanu si a Ralucai Nestor

 

Este un workshop ce se va desfasura pe durata a doua luni: prima luna vizeaza zona creativitatii si studiul, iar cea de’a doua, selectia lucrarilor, lucrul individual si amenajarea expozitiei.

 

Workshopul va fi sustinut de 2 tineri artisti fotografi:

 

MICHELE BRESSAN: Are 27 de ani, lucreaza in analog/alb-negru, polaroid, color expirat. A expus la Viena, Praga, Bucuresti si langa Terry Richardson in Italia. Este considerat unul din exponentii valului de tineri artisti fotografi din Romania, avand un stil de a fotografia oarecum atipic. Traieste si lucreaza in Bucuresti.

Lucrari si alte informatii despre el la : www.michelebressan.ro

 

BOGDAN GIRBOVAN: Absolvent al Facultatii de Arte  Plastice, sectia Foto-Video. Are 27 de ani, fotografiaza pe film lat, fiind interesat in mod special de fotografia de interior, urmarind documentarea sociala oferita de aceasta. Prin imagine incearca sa capteze acel spirit comun, obisnuit, acea mediocricitate cotidiana de care ne lovim zilnic. A colaborat si colaboreaza cu Bressan in diverse proiecte. Traieste si lucreaza in Bucuresti.

Mai multe detalii:  CV  (www.draftone.ro)

 

Structura workshopului cuprinde intalniri in care se vor discuta istoria fotografiei, curente fotografice si artisti. Se va prezenta si va fi pusa la dispozitie o vasta gama de materiale: de la albume, aparatura fotografica, aparatura de studio pana la vizionarea unor documentare. Un numar de ore va fi acordat studierii prelucrarii imaginii, artei digitale si acordarii unor teme ce vor fi ulterior prezentate.

 

FIRST DRAFT ofera un mediu “deschis” in care toata atentia nu este indreptata catre megapixeli si tehnica, incurajeaza creativitatea, oferind participantilor posibilitatea de a se intalni si discuta cu invitatii ca “intre prieteni”. La sfarsitul workshopului se va organiza o expozitie la Galeria 26/OTA si se va crea o galerie on-line cu lucrarile participantilor.

FIRST DRAFT se desfasoara in spatiul Galeriei 26/OTA (str. Dr. Staicovici 26). 

Inscrierile se fac in perioada: 19 iunie – 4 iulie 2008.
Pentru detalii vizitati www.draftone.ro

Posteaza un comentariu